Poveastea lor

suntem roz, rotunzi si suntem ai ei. ne place la nebunie cand se foloseste de noi, dar si mai mult ne place cand primeste laude si priviri dragalase din cauza noastra. dimineata cand se trezeste, ne trezim si noi si o studiem pana are sa puna mana, sau mai degraba piciorusele pe noi. chicotim in sinea noastra si asteptam cu nerabdare sa ne bage in seama. o privim cum se ridica somnoroasa, se freaca usor la ochi si se plimba cu mana prin par. cu un mers nu foarte drept se indreapta spre telefon sa-l deschida, apoi dispare un pic din camera si ne temem putin ca poate nu se mai intoarce si ne uita, dar intotdeauna s-a intors. deschide duplapul mare de deasupra noastra, sta rezamata de el si ii priveste continutul. uneori se mai aude: “oooff, unde e bluza aia? fir’ar.. am dus-o la spalat”. se dezbraca, se imbraca, daca nu-i place iar se dezbraca si iar se imbraca. noi o privim licarind si facem tot posibilul sa se uite spre noi. dezamagirea apare cand ii priveste pe ceilalti din jurul nostru. sunt cei rosii, cei rosii inchisi cu skul, cei rosii cu buline albe, sunt cei negrii, sunt cei albi cu dungi roz, sunt cei cu toc cui, sunt cei cu toc micut si cu botul rotund crem si cei maro deschis, sunt cei cu imprimeu cu flori, sunt cei retro …. iar fiecare vrea acelasi lucru. sa fie cu ea in ziua respectiva, si daca s-ar putea in fiecare zi. sa iasa, sa atinga asfalul, iarba, nisipul, pietrisul, frunzele, linile de tramvai, scarile, podul. nu ne place sa simtim apa, ni se face frig si ne zbarceste materialul. nu ne place cand ne incalta pe ploaie. pentru ploaie exista tenisii negrii cu albastru inchis. saracutii, uneori ii compatimim alteori ii admiram pentru ca o protejeaza mai bine de apa.

ne place cand ne danseaza seara in oras sau ziua pe covorul din camera, cand se intalneste cu prietenele ei, iar noi putem chicoti de voie cu cei de seama noastra, ne place cand ne curata, iar apoi putem straluci din nou…

shhhht, se apropie! ne studiaza cu ochii pufosi pe toti. se uita la tricoul galben colorat si blugii albastrii de pe ea, apoi iese din camera. vaaaai! nu ne vrea astazi. oara a aparut cineva nou? oare nu mai suntem destul de satisfacatori? ne-a trecut timpul? si noi care credeam…. shhhhht! s-a intors! sclipim si incercam cat mai bine sa-i stam in drum pentru a ne vedea primii. auuuuu! s-a impedicat de noi! “uff! de ce va las tot timpul in mijlocul camerei, fix in drum? hai ca azi am mult de umblat si afara e prea frumos ca sa nu merg pe jos!”

ne prinde usor de capat, ne apropie de talpile ei, ne aranjeaza, apoi ne acopera un pic cu blugii, iar noi ne zbenguim inauntru de fericire, fara ca ea sa-si dea seama, pentru ca daca ar face-o am da in vileag tot misterul si menirea pantofiorilor din camera ei si din lumea intreaga!